Grasimi saturate vs (poli)nesaturate

Îți cumperi o sticlă cu ulei vegetal polinesaturat (de floarea soarelui, de in, de susan, de soia, etc...) și scrie pe ea: „a se păstra la loc răcoros, ferit de soare". Normal, pentru că dacă scoți sticla la soare și se încălzește un pic, uleiul se râncezește, adică se oxidează spontan.

Dar apoi nu respecți îndrumările și depozitezi uleiul într-un al loc cald: corpul tău, care în mod normal are 37C. Acolo se întâmplă aceeași reacție. Uleiul se oxidează spontan, necontrolat, producând pagube în țesuturi.

Uleiul de cocos (care este o grăsime saturată) rezistă la temperaturi ridicate. Poți să lași o sticlă de ulei de cocos la soare timp de un an și nu pățește nimic (e bine să fie o sticlă de sticlă, totuși). Când vine iarna, uleiul de cocos se întărește, pentru că temperatura din cameră scade sub 24C. Dacă ești un pește din ape care mai au puțin și îngheață, nu vrei să ai pe tine grăsime saturată, care se întărește.

Aceeași plantă se va comporta diferit în funcție de climat. Într-un climat rece, soia va face mai multă grăsime polinesaturată (și mai puțină proteină și carbohidrați). Bacteriile se comportă la fel. Se adaptează foarte repede, iar într-un mediu călduros vor produce predominant grăsime saturată, iar într-unul rece, grăsime polinesaturată.

S-a observat că oile, deși au predominant grăsime saturată, iarna vor produce sub piele grăsime polinesaturată, pentru că nu este practic ca pielea să se întărească și să devină rigidă.

Porcii care au purtat pulovere aveau mai multă grăsime saturată decât porcii dezbrăcați. Chiar s-a studiat chestia asta. (Prof. Ray Wolfe, "Chemistry of nutrients and world food")

Ideal e să menții un microclimat tropical în organismul tău (37C), grăsimile saturate să fie combustibilul, iar expunerea la grăsimi polinesaturate să fie minimă.

Sursa: Facebook