Legile Bellagine (bel=frumos, lage=lege), legile strămoşeşti a bunei viețuiri în armonie cu Dumnezeu și cu Natura, erau legile valahe ale pământului "Lex Antiqua valachorum", valabile până de curând (secolul al XIX-lea) pe tot teritoriul locuit de strămoşii noştri care, mai de mult, era mult mai întins decât România Mare interbelică. Iar „Bellagin” nu este decât o formă a vechiului etnonim „pelasg”, evoluatat ulterior în „valah”.
Regele get Aetas avea la curtea lui nişte „stâlpi ai soarelui” pe care erau scrise legile divine. Platon scrie şi el că „în regatul lui Aethas, care domnise peste hiperboreeni din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă”. Redactarea acestor legi este mult mai veche, ţinând cont de faptul că turdulii sau turditanii din Penisulele Italică şi Iberică, care s-au desprins din timpuri „obscure” din Transilvania, aveau, cum spune Strabon „un codice de legi vechi de 6000 de ani, după mărturisirea lor”.
Legile acestea au fost date lui Zamolxe de către zeiţa Hestia, atestată documentar la 2500 î.Hr. Aceasta conducea regatul matriarhal al pelasgilor ce avea la bază cel mai vechi cod de legi scrise din lumea antică, cod cunoscut sub numele de Belagine sau Legile frumoase. Zamolxis, după ce „i-a convins că sufletul este nemuritor” a „scris legile” pentru geţi, după care să-şi rânduiască viaţa de neam scoborâtor din zei.
LEGILE BELAGINE:
1. Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din care vin toate şi prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, miscarea şi nemişcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină prinde viaţă şi ia făptură.
